La 14 septembrie, Biserica prăznuiește Înălțarea Sfintei Cruci, singurul praznic împărătesc în care se ține post. Este ziua în care cinstim lemnul cel de viață purtător pe care Hristos a răscumpărat lumea.

Ce se prăznuiește

Sărbătoarea aduce aminte de două momente. Cel dintâi este aflarea Cinstitei Cruci în Ierusalim de către Sfânta Împărăteasă Elena, mama Sfântului Împărat Constantin, în veacul al patrulea. Al doilea este înălțarea ei solemnă înaintea poporului, spre a fi văzută și cinstită de toți. De atunci, în această zi, arhiereul înalță Sfânta Cruce spre cele patru laturi ale lumii, iar credincioșii se închină cântând „Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, și sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim”.

Temeiul scripturistic

Crucea este vestită încă din Vechiul Testament, în chipul șarpelui de aramă înălțat de Moise în pustie, spre tămăduirea poporului mușcat de șerpi. Hristos însuși tâlcuiește acest semn: „precum Moise a înălțat șarpele în pustie, așa trebuie să Se înalțe Fiul Omului, ca tot cel ce crede în El să aibă viață veșnică” (Ioan 3, 14-15). Iar Sfântul Apostol Pavel mărturisește: „mie să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în Crucea Domnului nostru Iisus Hristos” (Galateni 6, 14).

Semnificația teologică

Crucea nu este semn de înfrângere, ci de biruință. Pe ea, Cel pe care Crezul Îl mărturisește „răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat” a surpat puterea morții și a păcatului. Ceea ce pentru lume era unealtă de osândă și de rușine a devenit „puterea lui Dumnezeu” spre mântuire (I Corinteni 1, 18). De aceea cinstim Crucea nu ca pe un lemn oarecare, ci pentru Cel ce S-a răstignit pe ea, și prin ea ne închinăm jertfei Lui de iubire. Prin Cruce ni s-au deschis din nou porțile raiului, închise odinioară prin neascultarea celui dintâi om, iar blestemul a fost prefăcut în binecuvântare.

Însemnătatea duhovnicească

Praznicul ne cheamă să ne luăm și noi crucea. Hristos spune: „cel ce voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie”. A ne lua crucea înseamnă a răbda cu nădejde încercările vieții și a ne răstigni păcatul din noi. Postul acestei zile ne aduce aminte că drumul spre Înviere trece prin jertfă. Însemnându-ne cu semnul Crucii, ne punem sub scutul biruinței lui Hristos. De aceea, la începutul oricărei rugăciuni, creștinul își face semnul Sfintei Cruci, mărturisind credința în Preasfânta Treime și punându-și nădejdea în Cel răstignit și înviat.

Deși prăznuită în toiul toamnei, Înălțarea Sfintei Cruci se leagă adânc de taina Patimilor și a Învierii, aflându-și locul între marile sărbători creștine ale Domnului ca sărbătoare a biruinței celei prin jertfă.