Este cel dintâi și cel mai iubit acatist din toată Biserica Ortodoxă — un imn de laudă închinat Născătoarei de Dumnezeu, pe care credincioșii îl cântă în picioare, cu inima plină de bucurie.
Cuvântul acatist vine din grecescul „akathistos”, adică „care nu se așază”: la auzul acestui imn, obștea rămâne în picioare, în semn de cinstire. Se socotește cel mai vechi acatist, izvorul din care s-au născut toate celelalte. Tradiția îl leagă de cetatea Constantinopolului: se povestește că, într-o noapte de primejdie, cetatea a fost izbăvită în chip minunat, iar poporul, adunat în biserică, a mulțumit Maicii Domnului cântându-i toată noaptea, stând în picioare până în zori.
Cui este închinat și ce cere
Imnul o preaslăvește pe Preasfânta Fecioară Maria, legând fiecare strofă de taina Bunei Vestiri — clipa în care Arhanghelul Gavriil i-a adus vestea că va naște pe Fiul lui Dumnezeu. De aceea, salutările încep mereu cu „Bucură-te”, ca îngerescul „Bucură-te, ceea ce ești plină de har”. Este, mai întâi, o cântare de recunoștință: îi mulțumim Maicii Domnului că a primit să fie ușa prin care Dumnezeu a venit la noi. Iar unde cere, cere ocrotire, izbăvire din nevoi și mijlocire înaintea lui Hristos.
Imnul este alcătuit din douăzeci și patru de strofe — treisprezece condace și douăsprezece icoase — așezate în ordinea literelor alfabetului grecesc, ca un abecedar al laudei.
Câteva refrene reprezentative
Fiecare icos se încheie cu același refren cald, ca o mângâiere ce se repetă: „Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară.” Iar condacele se sfârșesc cu „Aliluia”. Întâiul condac, cântare de biruință, începe: „Apărătoare Doamnă, pentru biruință mulțumiri...” Alte salutări curg ca un șirag de flori: „Bucură-te, cea prin care răsare bucuria”, „Bucură-te, scară cerească, pe care S-a pogorât Dumnezeu.”
Când se citește
Acatistul are locul său osebit în Postul Mare: se cântă la Denia Acatistului, în seara de vineri din săptămâna a cincea, iar sâmbăta următoare se numește Sâmbăta Acatistului. Dar el se poate citi în orice zi, acasă ori la biserică, mai ales sâmbăta, ziua închinată Maicii Domnului, sau ori de câte ori sufletul caută alinare. Se citește de obicei stând în picioare, rar și cu luare-aminte, ca fiecare „Bucură-te” să fie o închinăciune a inimii.
Dacă vrei să înțelegi mai bine rânduiala și rostul acestor cântări, vezi pagina noastră despre acatiste și paraclise ori află mai pe larg ce este un acatist. Acatistul Bunei Vestiri rămâne ușa cea dintâi: cine îl deprinde, deprinde însăși limba prin care Biserica o cinstește pe Maica vieții.