Când auzim cuvântul Biserică, ne gândim adesea la o clădire cu turle și clopote. Însă în Crezul pe care îl rostim la fiecare Sfântă Liturghie mărturisim ceva mult mai adânc: „cred într-Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică”. Biserica nu este mai întâi o zidire de piatră, ci o realitate vie și tainică — trupul lui Hristos.

Sfântul Apostol Pavel o spune limpede: „Voi sunteți trupul lui Hristos și mădulare fiecare în parte” (1 Corinteni 12, 27). Iar Hristos însuși este Capul acestui trup: „El este capul trupului, al Bisericii” (Coloseni 1, 18). A înțelege ce este Biserica înseamnă, deci, a privi o legătură vie între Dumnezeu și oameni, tot atât de reală ca legătura dintre cap și mădulare.

Un singur trup, cu Hristos drept Cap

Într-un trup, mădularele sunt multe, dar viața care le străbate este una singură. Așa și în Biserică: creștinii sunt mulți — din toate neamurile, din toate veacurile — dar Duhul care îi însuflețește este Același, iar Capul spre care privesc toți este Hristos. Nu suntem o simplă adunare de oameni cu aceleași păreri, ci un organism viu, hrănit din același Izvor. De aceea Sfântul Pavel poate spune că, dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună cu el.

Această viață unică vine de la Duhul Sfânt, revărsat peste Apostoli la Cincizecime (Faptele Apostolilor 2). Ziua Pogorârii Duhului este socotită ziua de naștere a Bisericii: din câțiva ucenici înfricoșați s-a ivit o comunitate care avea să cuprindă lumea. Lucrarea Duhului Sfânt nu s-a oprit atunci; El continuă să adune, să sfințească și să țină laolaltă trupul lui Hristos până astăzi.

Biserica se naște din Sfântul Potir

Locul în care Biserica se arată cel mai deplin ca trup al lui Hristos este Sfânta Liturghie. Când ne împărtășim din același Potir, ne facem un singur trup cu Hristos și, prin El, una între noi. „Că o pâine, un trup suntem cei mulți” (1 Corinteni 10, 17). Nu întâmplător, cuvântul grecesc pentru împărtășire — koinonia — înseamnă deopotrivă comuniune. Sfânta Euharistie face Biserica.

De aceea Biserica nu poate fi înțeleasă din afară, ca o instituție omenească printre altele. Ea are o latură văzută — episcopi, preoți, credincioși, slujbe, rânduieli — dar inima ei este nevăzută: sălășluirea lui Hristos în cei ce cred. Cele două nu se despart, așa cum nu se despart sufletul și trupul unui om viu.

A fi în Biserică înseamnă, în cele din urmă, a fi în Hristos. Nu ne mântuim fiecare singur, pe cont propriu, ci împreună, ca mădulare ale aceluiași trup. Cel ce intră în acest trup prin Botez și se hrănește din Sfintele Taine primește arvuna vieții celei fără de sfârșit. Iar despre semnele după care recunoaștem acest trup — că este una, sfânt, sobornicesc și apostolesc — vom vorbi în rândurile despre cele patru însușiri ale Bisericii.