De fiecare dată când rostim Crezul, mărturisim patru însușiri ale Bisericii: „cred într-Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică”. Nu sunt patru laude retorice, ci patru semne după care recunoaștem adevărata Biserică a lui Hristos, așa cum o cunoaștem din vremea Apostolilor.

Aceste patru însușiri nu se pot despărți una de alta. Ele curg din același izvor — Hristos, Capul trupului care este Biserica — și se sprijină una pe cealaltă. O Biserică adevărată le are pe toate patru împreună; lipsa uneia le-ar clătina pe toate. Să le privim pe rând.

Una

Biserica este una pentru că unul este Hristos și unul este trupul Lui. Sfântul Pavel scrie: „Este un trup și un Duh... un Domn, o credință, un botez” (Efeseni 4, 4-5). Unitatea Bisericii nu vine din înțelegeri omenești, ci din unirea tuturor cu același Hristos, în aceeași credință și în aceleași Sfinte Taine. Nu este o unitate de suprafață, ci una de viață: mădularele sunt multe, dar viața care le străbate este una.

Sfântă

Biserica este sfântă nu pentru că cei din ea ar fi fără de păcat, ci pentru că Sfânt este Capul ei și sfințitor este Duhul care o însuflețește. Hristos „a iubit Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfințească” (Efeseni 5, 25-26). Nu ne sfințim din puterile noastre, ci din sfințenia lui Hristos, care se revarsă în noi prin Sfintele Taine. În ea au odrăslit sfinții din toate veacurile, iar ea ne cheamă necontenit de la păcat la sfințenie.

Sobornicească

Cuvântul sobornicească tălmăcește grecescul catholică, care nu înseamnă doar „răspândită în toată lumea”, ci mai ales „întreagă, deplină”. Biserica este sobornicească pentru că păstrează adevărul întreg, nu frânturi din el, și pentru că este deschisă tuturor neamurilor și tuturor veacurilor. Oriunde se săvârșește Liturghia dreptslăvitoare, acolo este Biserica întreagă, nu doar o parte a ei. Ea cuprinde deopotrivă pe cei vii și pe cei adormiți, într-o singură obște.

Apostolească

În sfârșit, Biserica este apostolească pentru că este „zidită pe temelia apostolilor și a proorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind însuși Iisus Hristos” (Efeseni 2, 20). Ea păstrează neîntreruptă credința primită de la Apostoli și neîntreruptă succesiunea slujitorilor, prin punerea mâinilor din episcop în episcop, de la Cincizecime până astăzi. Nimic nu s-a adăugat și nimic nu s-a pierdut din credința cea dintâi.

Aceste patru însușiri se văd cel mai limpede în faptul că Biserica rămâne una și sfântă de-a lungul veacurilor, în ciuda slăbiciunilor omenești. Nicio scădere a oamenilor din ea nu poate strica ceea ce Dumnezeu însuși păzește și ține în viață. Ele nu sunt un titlu de mândrie, ci o chemare: să trăim uniți, să ne sfințim viața, să păzim credința întreagă și să rămânem statornici în ceea ce ne-au încredințat Apostolii. Cine mărturisește Crezul cu inima nu rostește doar cuvinte, ci se leagă să fie el însuși un mădular viu al acestei Biserici.