Cu o săptămână înainte de Sfintele Paști, Biserica prăznuiește Intrarea Domnului în Ierusalim, sărbătoare cunoscută în popor sub numele de Florii. Este ziua în care Hristos intră în cetatea sfântă ca un Împărat blând, întâmpinat cu ramuri de finic și cu strigăte de bucurie.

Ce se prăznuiește

Praznicul ne pune înainte intrarea lui Iisus în Ierusalim, cu puține zile înainte de Pătimirile Sale. Domnul vine șezând pe mânzul unei asine, pe care nimeni nu-l încălecase, iar mulțimile Îl întâmpină așternând haine și ramuri verzi pe cale și strigând: „Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului!” Copiii Îl laudă cei dintâi, iar cetatea întreagă se tulbură, întrebând: „Cine este Acesta?” Este singurul ceas din viața pământească a Mântuitorului în care primește pe față cinstirea cuvenită unui împărat.

Temeiul scripturistic

Toți cei patru evangheliști istorisesc intrarea (Matei 21, Marcu 11, Luca 19, Ioan 12), semn al însemnătății ei. Ea împlinește o veche proorocie a lui Zaharia: „Bucură-te foarte, fiica Sionului... iată Împăratul tău vine la tine drept și biruitor, smerit și călare pe asin” (Zaharia 9, 9). Cu o zi înainte, Hristos îl înviase pe Lazăr din morți, iar vestea acestei minuni adunase mulțimile care acum Îl întâmpină. Ramurile de finic, semn al biruinței în lumea veche, mărturiseau fără cuvinte că se apropie Biruitorul.

Semnificația teologică

Domnul intră nu pe un cal de război, ci pe un mânz smerit: Împărăția Sa nu este a puterii lumești, ci a păcii și a iubirii. El vine ca Împărat, dar merge de bunăvoie spre Cruce. În aceasta se vede taina Celui pe care Crezul Îl mărturisește „Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat”, Cel care „pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire” primește să pătimească. Smerenia intrării ne descoperă felul lui Dumnezeu de a împărăți: nu prin silă, ci prin iubire jertfelnică, iar ramurile de finic vestesc dinainte biruința Învierii.

Însemnătatea duhovnicească

Aceleași mulțimi care strigau „Osana” aveau, peste câteva zile, să strige „Răstignește-L”. Floriile ne cheamă astfel la statornicie: să nu-L primim pe Hristos doar în ceasurile de bucurie, ci să-I rămânem alături și pe drumul Crucii, atunci când urmarea Lui cere jertfă. Ramura verde pe care o ducem acasă și o așezăm la icoană este chemarea de a-I deschide Domnului poarta inimii, ca El să intre, să o curețe și să împărățească în noi.

Floriile deschid Săptămâna Mare, drumul care duce spre Sfintele Paști și spre Învierea cea de a treia zi. Așezată cu puțin înainte de Înviere, sărbătoarea își află locul firesc între marile sărbători creștine ale Domnului, ca prag al Patimilor și al slavei pascale.