La Nașterea Domnului prăznuim taina cea mai uimitoare a credinței: Dumnezeu Cel nevăzut și fără de început Se face Prunc, ca să locuiască împreună cu noi. Sărbătoarea din 25 decembrie nu este doar amintirea unei nașteri, ci mărturisirea Întrupării Fiului lui Dumnezeu.

Ce prăznuim

Prăznuim nașterea după trup a Domnului nostru Iisus Hristos în Betleemul Iudeii, din Fecioara Maria. Îngerii vestesc păstorilor bucuria, iar magii de la Răsărit vin să se închine Pruncului, aducând aur, tămâie și smirnă. Peștera și ieslea sărăcăcioasă devin astfel tronul Împăratului ceresc. Nașterea a fost prăznuită dintru început ca zi a mântuirii, iar data de 25 decembrie Îl vestește pe Hristos drept Soarele dreptății, Care răsare peste întunericul lumii.

Temeiul din Sfânta Scriptură

Evanghelistul Luca istorisește pe larg nașterea în cetatea lui David și vestirea către păstori (Luca 2, 1-20). Evanghelistul Matei ne spune despre steaua și închinarea magilor (Matei 2, 1-12). Iar Sfântul Ioan rezumă taina în cuvinte de neuitat: „Și Cuvântul S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi” (Ioan 1, 14). Proorocul Isaia vestise dinainte: „Iată, Fecioara va lua în pântece” (Isaia 7, 14).

Semnificația teologică

Nașterea Domnului este chipul văzut al Întrupării, pe care o mărturisim în Crez: Fiul lui Dumnezeu S-a pogorât din ceruri „pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire” și „S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om”. El rămâne Dumnezeu adevărat și Se face totodată om adevărat, fără să înceteze a fi ceea ce era. Această unire negrăită este temelia mântuirii noastre: Cel ce ne-a zidit vine să ne înnoiască din lăuntru. Pruncul din iesle este, în același timp, Cel ce ține lumea în palmă: slăbiciunea trupului ascunde atotputernicia dumnezeirii, iar Fecioara Maria se face Născătoare de Dumnezeu.

Sfinții Părinți au rezumat rostul sărbătorii într-un cuvânt limpede: Dumnezeu S-a făcut om ca omul să se poată face fiu al lui Dumnezeu prin har. Naștere fără de sămânță, dar naștere adevărată; sărăcie a peșterii, dar bogăție a dumnezeirii. Cine vrea să pătrundă mai adânc taina poate citi despre Întruparea Domnului și despre Iisus Hristos, Dumnezeu și om.

Însemnătatea duhovnicească

Crăciunul ne cheamă la smerenie și la bucurie curată. Dumnezeu nu Se arată în strălucirea puterii, ci în neputința unui Prunc, ca să ne învețe că iubirea coboară ca să ridice. Postul dinaintea praznicului, spovedania și milostenia pregătesc ieslea inimii, pentru ca Hristos să Se nască tainic în noi. Colindele, icoana Nașterii și liniștea nopții sfinte ne cheamă să primim pe „Emanuel”, adică „Dumnezeu este cu noi”.

Așezată în fruntea anului bisericesc al sărbătorilor Domnului, Nașterea deschide calea celorlalte praznice. O putem înțelege mai bine în rândul celorlalte sărbători creștine și în lumina mărturisirii pe care o facem în Crezul ortodox.