Vreme de mai bine de un veac, Biserica a trecut prin cumplita încercare a iconoclasmului — lupta împotriva sfintelor icoane. Din această furtună a ieșit una dintre cele mai limpezi mărturisiri ale credinței: hotărârea Sinodului al VII-lea ecumenic de la Niceea, din anul 787.

Cum a început lupta împotriva icoanelor

Prin anul 726, împăratul Leon al III-lea Isaurul a poruncit scoaterea și nimicirea icoanelor, socotind cinstirea lor o închinare la idoli. A urmat o prigoană grea, mai cu seamă sub fiul său, Constantin al V-lea, care în anul 754 a adunat un sinod mincinos, la Hieria, spre a osândi icoanele. Mulți monahi și credincioși au pătimit atunci, iar mănăstirile au fost pustiite.

Glasul Sfântului Ioan Damaschin

Împotriva rătăcirii s-a ridicat, încă de la început, Sfântul Ioan Damaschin. El a arătat că cinstirea icoanei nu este idolatrie, ci mărturisirea Întrupării: fiindcă Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om și S-a arătat în trup, El poate fi și zugrăvit. „Nu zugrăvesc firea cea nevăzută a lui Dumnezeu”, spunea el, „ci zugrăvesc trupul lui Dumnezeu, Care S-a văzut”. A cinsti icoana nu înseamnă a te închina lemnului, ci a urca cu inima la cel închipuit. Din mănăstirea Sfântul Sava, de lângă Ierusalim, Damaschinul a scris trei cuvântări în apărarea sfintelor icoane, care au rămas temelie a învățăturii ortodoxe.

Sinodul al VII-lea ecumenic (787)

În anul 787, prin osârdia împărătesei Irina și a patriarhului Tarasie, s-au adunat la Niceea Părinții celui de-al șaptelea Sinod ecumenic. Ei au întărit dreapta credință, făcând o deosebire de mare preț: icoanelor li se cuvine cinstire, iar nu adorare. Adorarea, slujirea adevărată, se aduce numai lui Dumnezeu; icoanele le cinstim cu evlavie, precum cinstim Crucea și Sfânta Evanghelie. Iar, după cuvântul Sfântului Vasile cel Mare, cinstea adusă chipului trece la cel închipuit.

Astfel Biserica a mărturisit că icoana nu adaugă nimic străin credinței, ci o vestește: cine tăgăduiește icoana lui Hristos, tăgăduiește, în chip ascuns, însăși Întruparea Lui.

Biruința deplină, în anul 843

Pacea nu a ținut însă mult. După anul 815 a izbucnit un al doilea val al iconoclasmului, care a mai zbuciumat Biserica aproape trei decenii. În fruntea mărturisitorilor a stat atunci Sfântul Teodor Studitul, care a apărat sfintele icoane cu prețul surghiunului. Deplina biruință a venit abia în anul 843, prin dreptcredincioasa împărăteasă Teodora și patriarhul Metodie, când icoanele au fost așezate din nou, pentru totdeauna, în sfintele lăcașuri. Această biruință o prăznuim în fiecare an, în întâia duminică a Postului Mare.

Poți citi mai departe despre icoanele ortodoxe, despre Sfântul Ioan Damaschin și despre Duminica Ortodoxiei, în care se pecetluiește această biruință.