În întâia duminică a Postului Mare, Biserica Ortodoxă prăznuiește Duminica Ortodoxiei — sărbătoarea biruinței dreptei credințe și a așezării din nou a sfintelor icoane în casa lui Dumnezeu.
Ce prăznuim în această zi
Duminica Ortodoxiei este pomenirea biruinței de la anul 843, când, după mai bine de o sută de ani de lupte, cinstirea icoanelor a fost întărită pentru totdeauna. Dreptcredincioasa împărăteasă Teodora, împreună cu patriarhul Metodie al Constantinopolului, au adunat atunci un sinod care a osândit iconoclasmul și a chemat înapoi, cu multă bucurie, chipurile sfinte în biserici. Se spune că întâia prăznuire s-a făcut chiar în prima duminică a Postului Mare din acel an, iar de atunci Biserica o ține neîntrerupt.
Deși pricina sărbătorii este biruința asupra iconoclasmului, prăznuirea s-a lărgit spre a cuprinde biruința întregii Ortodoxii asupra tuturor rătăcirilor. De aceea se numește „Duminica Ortodoxiei” — ziua în care Biserica își mărturisește pe față dreapta credință, așa cum a primit-o de la Apostoli și a întărit-o prin cele șapte Sinoade ecumenice.
Rânduiala și procesiunea cu icoane
În multe locuri, la sfârșitul Sfintei Liturghii, credincioșii ies în procesiune purtând icoane în mâini, ocolind biserica și mărturisind în văzul lumii credința lor. Se citește apoi Sinodiconul Ortodoxiei, o rânduială de laudă a apărătorilor dreptei credințe și de osândire a rătăcirilor. Se rostește „veșnica pomenire” pentru cei ce au apărat sfintele icoane și se dă „anatema” învățăturilor greșite — nu din ură față de om, ci spre paza turmei de rătăcire. În multe biserici, credincioșii aduc în această zi icoane de acasă spre a fi binecuvântate, iar copiii sunt învățați să le poarte cu evlavie în procesiune.
Ce ne învață pe noi astăzi
Sărbătoarea nu este doar o amintire istorică. Ea ne cheamă să prețuim credința pe care am primit-o și să n-o schimbăm după duhul veacului. Icoana rămasă biruitoare ne aduce aminte că Dumnezeu S-a făcut cu adevărat om și că putem privi, în chip, fața Mântuitorului și a sfinților Săi. Tocmai de aceea, a cinsti icoana înseamnă a mărturisi că Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat cu adevărat, luând chip omenesc pe care ochii noștri Îl pot vedea.
Nu întâmplător prăznuirea cade în inima Postului Mare, vreme de pocăință și de întoarcere la Dumnezeu. Astfel, biruința din afară — așezarea icoanelor — se împletește cu biruința cea dinlăuntru, asupra patimilor. Cinstind icoana, suntem chemați să ne facem noi înșine chip curat al lui Hristos, zugrăvit de harul Duhului Sfânt.
Pentru a înțelege mai deplin această zi, citește despre icoanele ortodoxe, despre biruința icoanelor la Sinodul al VII-lea ecumenic și despre rostul Postului Mare în viața creștinului.