Postul Mare, numit în popor și Păresimile, este cel mai lung și mai aspru post al anului bisericesc: patruzeci de zile de nevoință și de pocăință, un urcuș duhovnicesc către praznicul Învierii.
Un urcuș de patruzeci de zile
Numele de „Păresimi” vine din latinescul quadragesima, „a patruzecea”, și amintește de cele patruzeci de zile pe care Însuși Mântuitorul le-a petrecut postind în pustie. Postul începe în Lunea Curată, îndată după Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, când ne cerem iertare unii de la alții, și se întinde până în pragul Săptămânii Mari, având înainte bucuria Floriilor și, mai devreme, învierea lui Lazăr.
De ce este cel mai aspru
În aceste zile ne ferim nu doar de carne, de lapte și de ouă, ci de cele mai multe ori și de pește, de vin și de untdelemn, îngăduite cu dezlegare doar la praznice și în zilele de odihnă. Dezlegare la pește se dă la Buna Vestire și la Florii. Asprimea nu este scop în sine: ea ușurează trupul pentru rugăciune și trezește sufletul din amorțire. Ceea ce lăsăm din mâncare se cuvine să se prefacă în milostenie, iar timpul câștigat, în rugăciune. Cine dorește să înțeleagă mai adânc rostul înfrânării poate citi ce este postul în Ortodoxie.
Slujbele care ne poartă
Postul Mare are o frumusețe a lui, plină de străpungere. În primele seri se citește Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, o lungă chemare la pocăință. Miercurea și vinerea se săvârșește Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, iar rugăciunea Sfântului Efrem Sirul — Doamne și Stăpânul vieții mele — însoțită de metanii, se aude necontenit. Serile aduc Pavecernița Mare, iar în săptămâna a cincea se cântă Denia Canonului Mare împreună cu Acatistul Bunei Vestiri, izvor de lacrimi și de nădejde. Fiecare duminică poartă o pomenire aparte, după rânduiala Triodului, cartea care cârmuiește această vreme.
Cum ținem postul cu folos
Cel mai bine este să începem cu măsură și cu statornicie, sfătuiți de duhovnic, fără avânturi peste puteri. Postul se împlinește prin spovedanie și împărtășanie, prin împăcarea cu cei din jur și prin milostenie către cei lipsiți. Nu numărul bucatelor oprite ne mântuiește, ci inima înfrântă și smerită. Postul adevărat se cunoaște după roade: mai multă răbdare, mai puțină mânie, o inimă mai deschisă spre cei din jur.
Toată această nevoință are o țintă limpede: Săptămâna Mare și, dincolo de ea, lumina Sfintelor Paști. Postul Mare este, astfel, inima întregii rânduieli despre postul și perioadele liturgice: un drum pe care Biserica ni-l pregătește an de an, ca să ajungem curățiți la bucuria cea fără de asemănare a Învierii.