Cinstim icoanele, dar nu ne închinăm lor ca lui Dumnezeu. Cinstea pe care le-o dăm nu se oprește la ele, ci urcă spre cel zugrăvit pe ele. Aceasta este învățătura limpede a Bisericii.
Una dintre cele mai des întâlnite nedumeriri este aceasta: „Nu cumva, cinstind icoanele, ne închinăm la lemne?” Răspunsul Bisericii este limpede și vechi de veacuri: nicidecum. Între cinstirea icoanei și adorarea cuvenită numai lui Dumnezeu este o deosebire pe care creștinul e dator să o cunoască.
Cinstire, nu adorare
Limba noastră duhovnicească deosebește două lucruri. Adorarea — sau slujirea cea adevărată — se cuvine numai lui Dumnezeu, Celui în Treime închinat. Ea nu poate fi dată nimănui altcuiva, nici îngerilor, nici sfinților, nici Maicii Domnului. Cinstirea, în schimb, este prețuirea pe care o dăm celor vrednici de cinste — sfinților, moaștelor, Sfintei Cruci și icoanelor. Cine se închină înaintea unei icoane nu spune că lemnul este Dumnezeu, ci cinstește prin el pe cel înfățișat.
Cinstea urcă la cel zugrăvit
Temeiul acestei învățături l-a rostit limpede Sfântul Vasile cel Mare: „cinstea adusă chipului urcă la cel înfățișat pe el”. Cuvântul acesta a fost pus temelie de Sfântul Ioan Damaschin și întărit de întreaga Biserică la Sinodul al VII-lea ecumenic, ținut la Niceea în anul 787. Acolo, Sfinții Părinți au hotărât că sfintele icoane se cuvin cinstite, iar cinstirea lor „trece la cel închipuit pe ele”.
Să ne gândim la o pildă simplă. Când cineva sărută fotografia mamei sale plecate departe, nu iubește hârtia, ci pe mama pe care hârtia i-o aduce înaintea ochilor. Tot așa, sărutarea și metania înaintea icoanei nu se opresc la culori, ci se înalță spre Mântuitorul Hristos, spre Maica Domnului, spre sfântul zugrăvit acolo.
De ce este atât de important
Această deosebire ne ferește de două căderi. Pe de o parte, ne păzește de idolatrie, căci nu socotim icoana un dumnezeu. Pe de altă parte, ne păzește de răceala celor care, de teamă, leapădă cu totul chipul sfânt și sărăcesc astfel rugăciunea. Biserica ține calea cea dreaptă: cinstește icoana, dar se închină numai lui Dumnezeu.
Sinodul al VII-lea ecumenic a fost cel din urmă dintre Sinoadele care au așezat temeliile credinței, iar biruința cinstirii icoanelor este prăznuită până astăzi în cea dintâi duminică a Postului Mare, numită Duminica Ortodoxiei. Nu a fost o ceartă pentru niște tablouri, ci pentru însuși adevărul că Dumnezeu S-a făcut om și poate fi zugrăvit.
Așadar, când intri în biserică sau stai acasă înaintea colțului de rugăciune, cinstește cu inimă curată icoanele ortodoxe: sărută-le, aprinde o candelă, pleacă-ți fruntea — știind că toată această cinste nu rămâne la ele, ci urcă spre cer, la Cel pe care Îl mărturisesc.