„Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca să-ți fie bine și să trăiești ani mulți pe pământ.” Este singura poruncă din cele zece care vine cu o făgăduință. A cinsti pe cei care ne-au dat viață este temelia unei case binecuvântate.

Porunca a cincea nu privește doar copilăria. Cinstirea părinților crește o dată cu noi și își schimbă chipul: la început ascultare, apoi recunoștință, iar la urmă grijă. Copilul mic ascultă; omul matur mulțumește; fiul ajuns la putere are grijă de părinții slăbiți de ani.

A cinsti nu înseamnă doar a asculta

Cinstirea este mai mult decât supunerea. Ea înseamnă a-i prețui pe părinți chiar și atunci când nu mai putem primi totul de la ei, a le acoperi neputințele, a nu-i face de rușine. Mântuitorul Însuși, de pe cruce, a purtat grijă de Maica Sa, încredințând-o ucenicului iubit. Iată măsura cinstirii.

Grija față de bătrâni

Într-o lume grăbită, bătrânii sunt adesea lăsați deoparte. Credința creștină ne cheamă la altceva: să-i așezăm în mijlocul casei, nu la margine. Un bătrân nu este o povară, ci o comoară de răbdare și de rugăciune. Bunicii care spun nepoților despre Dumnezeu fac o lucrare pe care nimeni altul nu o poate face. Așa se leagă neamurile în mica biserică a casei. A avea grijă de un bătrân bolnav, cu blândețe și fără cârtire, este o slujire pe care Dumnezeu o răsplătește.

Ce învață copiii privind

Copiii deprind cinstirea văzând-o. Când văd un tată care își cercetează părinții bătrâni, o mamă care are răbdare cu bunica, ei învață, fără vorbe multe, cum se poartă cu cei slabi. Peste ani, tot ei ne vor cinsti așa cum ne-am cinstit noi părinții. Cinstirea se moștenește.

Binecuvântarea părintească

Bătrânii Scripturii își chemau copiii înainte de moarte și îi binecuvântau. Rugăciunea unui părinte pentru copilul său are o putere pe care puțini o bănuiesc. De aceea se cuvine să cerem, cât îi mai avem, iertarea și binecuvântarea părinților noștri, iar pe cei plecați să-i pomenim la biserică. Cinstirea nu se oprește la mormânt: o continuăm prin rugăciune, prin milostenie și prin buna viețuire, ca ei să se bucure de noi și dincolo.

A cinsti părinții și bătrânii nu este o rânduială învechită, ci calea spre o viață așezată și bună. Ea leagă între ele generațiile și face din casă un loc al recunoștinței. Precum dragostea dintre soț și soție ține casa, tot așa cinstirea celor vârstnici o întărește. Despre această moștenire de credință vorbim pe larg în pagina despre familia creștină, unde fiecare vârstă își are locul și rostul.