Penticostarul este vremea bucuriei: cele cincizeci de zile luminate care se întind de la Învierea Domnului până la Pogorârea Sfântului Duh, când Biserica trăiește necontenit praznicul Paștilor.
Cartea celor cincizeci de zile
Numele vine din grecescul pentekoste, „a cincizecea”, și arată hotarul acestei perioade: Cincizecimea, adică Rusaliile. Dacă Triodul a fost vremea pocăinței și a postului, Penticostarul îi este răspunsul plin de lumină. Acum nu mai îngenunchem la rugăciune până la Rusalii, iar salutul dintre creștini se schimbă: „Hristos a înviat!” — „Adevărat a înviat!” Vreme de patruzeci de zile, până la Înălțare, ne întâmpinăm cu această vestire, ca și cum fiecare zi ar fi ziua Învierii.
Săptămâna Luminată
Bucuria izbucnește deplin în Săptămâna Luminată, cea dintâi după Sfintele Paști. Ușile împărătești ale altarului rămân deschise toată săptămâna, ca semn că, prin Înviere, ni s-a deschis din nou Raiul. Se dezleagă la toate bucatele, chiar și miercurea și vinerea, fiindcă nimeni nu poate posti în zilele nunții. Este o vreme de sărbătoare curată, prelungire a nopții celei sfinte a Învierii. În aceste zile, în locul rugăciunilor obișnuite, credincioșii citesc Ceasurile Paștilor, pline numai de bucuria biruinței asupra morții. Este singura săptămână din an cu dezlegare deplină la mâncare, tocmai pentru a vesti covârșitoarea bucurie a Praznicului praznicelor.
Duminicile de după Paști
Fiecare duminică deschide o nouă fereastră spre taina Învierii. Duminica Tomei ne arată cum îndoiala se preface în mărturisire: Domnul meu și Dumnezeul meu. Urmează Duminica Mironosițelor, a Slăbănogului, a Samarinencei și a Orbului, fiecare cu învățătura ei. Toate aceste întâlniri cu Domnul Cel înviat ne arată cum credința se aprinde din întâlnirea vie cu El. La patruzeci de zile prăznuim Înălțarea Domnului, iar în Duminica dinaintea Rusaliilor îi pomenim pe Sfinții Părinți de la Sinodul de la Niceea, cei care au așezat în cuvinte Crezul ortodox, mărturisirea credinței noastre.
Spre Cincizecime
Toată această urcare își are culmea în Pogorârea Sfântului Duh, la cincizeci de zile după Înviere, când Biserica se naște în lume prin darul Mângâietorului. Duminica următoare, a Tuturor Sfinților, încheie Penticostarul, arătând ce roade a adus în oameni această revărsare de har. Cu ea se încheie lunga vreme a praznicelor, iar de a doua zi începe Postul Sfinților Apostoli, semn că bucuria naște din nou dorul de nevoință.
Penticostarul este astfel a doua jumătate, cea luminoasă, a rânduielii despre postul și perioadele liturgice. El ne amintește că postul nu a fost niciodată un scop, ci o cale: căci întreaga nevoință a Triodului privea tocmai spre Învierea cea de a treia zi și spre bucuria care nu are sfârșit.