Credința nu ne-a venit doar dintr-o carte, ci dintr-o viață vie. Sfânta Predanie — Tradiția — este predarea din mână în mână a adevărului primit de la Hristos, prin Apostoli, până la noi.
Un cuvânt despre „a preda"
În grecește, cuvântul este parádosis: ceea ce se dă mai departe, din om în om. Sfântul Apostol Pavel le scrie limpede tesalonicenilor: „țineți predaniile pe care le-ați învățat, fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră" (II Tesaloniceni 2, 15). Așadar, încă din vremea Apostolilor, credința se transmitea în două feluri — prin scris și prin cuvântul viu — nu una împotriva celeilalte, ci împreună.
Scriptura și Predania, împreună
Uneori Predania este pusă greșit față în față cu Scriptura, ca și cum ar fi două izvoare rivale. În Ortodoxie ele sunt un singur izvor curgând în două albii. Însăși Scriptura s-a născut înăuntrul Bisericii: comunitatea creștină, călăuzită de Duhul Sfânt, a scris Evangheliile și a deosebit apoi care cărți sunt insuflate de Dumnezeu. Fără Biserica cea vie, nu am ști nici măcar care este cuprinsul Bibliei. Tocmai de aceea Scriptura se citește dinăuntrul Bisericii, în lumina rugăciunii și a slujbelor ei, nu ca o carte răzleață, ruptă de viața care a odrăslit-o.
Ce cuprinde Sfânta Predanie
Predania nu înseamnă „obiceiuri vechi", ci miezul credinței purtat de Biserică: Crezul, hotărârile Sinoadelor de la Niceea și Constantinopol, Sfânta Liturghie, praznicele, icoanele, rugăciunea și, într-un loc de cinste, scrierile Sfinților Părinți. Toate acestea nu sunt adaosuri omenești, ci chipuri felurite prin care aceeași credință apostolică se face văzută și trăită. Predania este, așadar, întregul chip al Bisericii, nu o listă de reguli, ci viața ei dintru început.
Predanie vie, nu obicei mort
Sfânta Predanie nu este privirea nostalgică spre trecut, ci rămânerea în același Duh care i-a călăuzit pe Apostoli. „Tradiția este credința cea vie a celor adormiți", s-a spus cu drept cuvânt, în vreme ce obiceiul gol este credința moartă a celor vii. De aceea Predania nu îngheață, ci rodește necontenit, păstrând neschimbat miezul și îmbrăcându-l în fiecare veac cu grai nou.
Cum deosebim predania adevărată
Sfântul Vincențiu de Lerin, în veacul al V-lea, a dat o măsură rămasă vestită: să ținem „ceea ce a fost crezut pretutindeni, totdeauna și de toți". Nu tot ce este vechi este și apostolic; adevărata Predanie se recunoaște prin statornicia ei și prin acordul Părinților apostolici și al urmașilor lor. Astfel, Biserica rămâne, cum spune tot Apostolul Pavel, „stâlp și temelie a adevărului" (I Timotei 3, 15).