O rugăciune de o clipă, dar de o adâncime fără fund: doar câteva cuvinte, pe care creștinul le rostește necontenit, până când ele coboară din minte în inimă.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu,
miluiește-mă pe mine, păcătosul.
Rugăciunea neîncetată
Sfântul Apostol Pavel îndeamnă: „Rugați-vă neîncetat" (1 Tesaloniceni 5, 17). Dar cum se poate ruga cineva mereu, în mijlocul treburilor zilei? Răspunsul Bisericii este această rugăciune scurtă, care poate fi rostită oricând și oriunde — la lucru, pe drum, în tăcerea nopții. Prin repetarea ei liniștită, numele lui Iisus se coboară, cu vremea, din minte în inimă, iar rugăciunea nu mai este doar o faptă, ci o stare.
Puterea numelui lui Iisus
Toată rugăciunea se sprijină pe numele Mântuitorului, „că nu este sub cer niciun alt nume, dat între oameni, în care trebuie să ne mântuim" (Faptele Apostolilor 4, 12). În puține cuvinte, ea cuprinde întreaga credință: mărturisește pe Iisus ca Domn și Fiul lui Dumnezeu și cere de la El singura milă de care avem nevoie. Ultimul cuvânt, „păcătosul", ne ține în smerenie, ca și Psalmul 50.
Cum să începi
Sfinții Părinți, mai ales cei din Filocalie, au scris mult despre această rugăciune. Sfatul lor pentru începători este simplu: rostește-o rar, cu luare-aminte, fără a căuta simțiri înalte. Începe cu câteva minute pe zi, adăugând-o la celelalte rugăciuni de temelie. Cel mai bine este ca un duhovnic să te povățuiască pe această cale.