Sfântul Maxim Mărturisitorul este unul dintre cei mai adânci gânditori ai Răsăritului creștin. A apărat un adevăr care părea o subtilitate, dar care ținea de însăși mântuirea noastră: că Hristos, fiind deopotrivă Dumnezeu și om, are două voințe. Pentru această mărturie a plătit cu trupul său.
S-a născut în jurul anului 580, după tradiție la Constantinopol, și a ajuns la mare cinste, slujind o vreme ca întâi-secretar la curtea împăratului Heraclie. A lăsat însă slava lumii și s-a făcut monah, iar valurile năvălirii persane l-au purtat până în Africa de Nord, unde s-a arătat cel mai limpede apărător al dreptei credințe.
O Persoană, două voințe
În acea vreme se răspândise o învățătură nouă, sprijinită de împărați și de unii patriarhi: că în Hristos ar fi o singură voință și o singură lucrare — monotelismul. Părea o cale de împăcare cu cei ce tăgăduiau cele două firi ale lui Hristos. Maxim a văzut însă primejdia: dacă Hristos nu are voință omenească, atunci firea Sa omenească este știrbită, iar omul nu este mântuit întreg.
El a mărturisit că fiecărei firi îi este proprie o voință: Cuvântul lui Dumnezeu are voința dumnezeiască, pe care o are din veci de la Tatăl, și a luat, o dată cu firea noastră, o voință omenească adevărată. Cele două nu se luptă: voința omenească a lui Hristos se supune de bunăvoie celei dumnezeiești, așa cum se vede în Ghetsimani — „nu voia Mea, ci voia Ta să se facă” (Luca 22, 42). Astfel a fost vindecată voința noastră, plecată spre păcat.
Mărturisitorul
Împreună cu Sfântul Papă Martin, Maxim a lucrat la Sinodul de la Lateran (649), care a osândit monotelismul. Pentru aceasta a fost prins, judecat la Constantinopol și silit să se lepede de mărturisirea sa. A răspuns că nu împăratul, ci Biserica are a rândui credința. Bătrân și neînduplecat, i s-au tăiat limba și mâna dreaptă, ca să nu mai poată nici grăi, nici scrie adevărul. A fost surghiunit în ținutul Laziei, unde a trecut la Domnul la 13 august 662. De aceea îl numim „Mărturisitorul”.
Dreptatea lui a fost pecetluită la puțini ani după moarte, de Sinodul al VI-lea Ecumenic (Constantinopol, 680-681), care a mărturisit limpede cele două voințe și cele două lucrări ale lui Hristos. Așa a fost apărat adevărul din Crez, care spune că Fiul lui Dumnezeu „S-a făcut om” cu adevărat și întreg.
Ne-au rămas de la el scrieri de mare adâncime, între care Mistagogia, tâlcuire a Sfintei Liturghii, și Capetele despre dragoste. Cine dorește să cunoască și pe ceilalți dascăli ai credinței poate citi despre Sfinții Părinți, între care și urmașul său în apărarea dreptei credințe, Sfântul Ioan Damaschin.