„Sfinte Dumnezeule” sau Trisaghionul — cântarea întreit-sfântă — este rugăciunea prin care, împreună cu îngerii, Îl slăvim pe Dumnezeu cel închinat în Treime. O rostim de trei ori, mărturisind astfel cele trei Persoane ale unei singure Dumnezeiri. Este una dintre rugăciunile de temelie și una dintre cele mai vechi cântări ale Bisericii.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi. (de trei ori)
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Cântarea cea îngerească

Trisaghionul (de la grecescul „tris hagios”, „de trei ori sfânt”) își are izvorul în vedenia proorocului Isaia, care a auzit serafimii strigând înaintea tronului lui Dumnezeu: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Savaot” (Isaia 6, 3). Predania Bisericii spune că, pe vremea unui cutremur mare la Constantinopol, un copil a fost răpit la cer și a auzit îngerii cântând această laudă; când a rostit-o și poporul, cutremurul a încetat. De atunci cântarea întreit-sfântă a rămas în inima slujbelor.

Trei însușiri, o singură Dumnezeire

Fiecare chemare mărturisește ceva despre Dumnezeu: „Sfinte Dumnezeule” — Cel ce este izvorul a toată sfințenia; „Sfinte tare” — Cel atotputernic, în Care stă toată tăria; „Sfinte fără de moarte” — Cel veșnic, peste Care moartea nu are stăpânire. Sfinții Părinți văd în cele trei „Sfinte” mărturisirea celor trei Persoane ale Sfintei Treimi — Tatăl, Fiul și Sfântul Duh — un singur Dumnezeu slăvit în trei ipostasuri. De aceea o rostim de trei ori, iar apoi adăugăm slavoslovia „Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh”.

„Miluiește-ne pe noi”

După ce mărturisim sfințenia, tăria și veșnicia lui Dumnezeu, nu cerem pentru noi bogății sau izbânzi, ci mila Lui. Aceasta este așezarea cea dreaptă a omului înaintea Ziditorului: mic și păcătos, dar iubit și chemat la mântuire. Din puține cuvinte, Trisaghionul cuprinde deodată închinarea îngerilor și smerenia noastră, înălțarea minții la cele cerești și pocăința inimii.

Unde o întâlnim

„Sfinte Dumnezeule” se rostește la fiecare Sfântă Liturghie, la Botez, la înmormântare și la aproape toate slujbele, iar în rugăciunea de acasă face parte din rugăciunile începătoare, între „Împărate ceresc” și „Tatăl nostru”. Prin ea, glasul nostru cel slab se unește cu al cetelor îngerești, care neîncetat Îl slăvesc pe Dumnezeu. Rostind-o cu luare-aminte, ne amintim că rugăciunea nu începe de la noi, ci este primită în corul necontenit al laudei cerești.