Taina Spovedaniei, numită și a Pocăinței, este lucrarea prin care creștinul își mărturisește păcatele înaintea preotului și primește de la Dumnezeu iertarea lor. Ea este al doilea Botez, botezul lacrimilor.
Nimeni nu rămâne fără păcat după Botez. Pentru rănile pe care ni le facem prin păcatele de mai târziu, Domnul ne-a lăsat doctoria pocăinței. Arătându-Se ucenicilor după Înviere, El a suflat asupra lor și le-a zis: „Luați Duh Sfânt; cărora veți ierta păcatele, se vor ierta” (Ioan 20, 22-23). Această putere, primită de Apostoli, se păstrează în Biserică prin preoție.
Cele trei trepte ale pocăinței
Spovedania cuprinde căința inimii, mărturisirea cu gura și dezlegarea preotului. Mai întâi omul își recunoaște păcatul și îi pare rău pentru el, cu hotărârea de a se îndrepta. Apoi îl mărturisește deschis, fără a-l ascunde sau a-l îndreptăți. La urmă, preotul, ca martor și slujitor al lui Dumnezeu, rostește rugăciunea de dezlegare, prin care harul șterge păcatul mărturisit. Fără căința inimii, mărturisirea rămâne seacă; fără mărturisire, căința nu află încă tămăduirea deplină. Cele trei trepte se împlinesc una pe alta.
Duhovnicul, martor și doctor
Preotul nu iartă de la sine, ci în numele lui Hristos, singurul care iartă cu adevărat păcatele. El ascultă mărturisirea sub taina cea mai deplină, pe care nu are voie să o dezvăluie nimănui, niciodată. El nu vine să osândească, ci să vindece, purtându-se cu bolnavul sufletesc așa cum un doctor bun se apleacă asupra rănii încredințate lui. Adesea el rânduiește și un canon — o rugăciune, o faptă bună, o înfrânare — nu ca pedeapsă, ci ca doctorie care ajută sufletul să se vindece și să nu se mai întoarcă la păcat.
Roada iertării
Cine se spovedește cu inimă zdrobită pleacă ușurat, împăcat cu Dumnezeu și cu semenii, cu bucuria fiului risipitor primit în brațele Tatălui. Spovedania limpezește conștiința și pregătește sufletul pentru Sfânta Împărtășanie, la care nu se cuvine să ne apropiem nemărturisiți. Nimeni să nu se rușineze a-și descoperi rănile înaintea doctorului, nici să deznădăjduiască pentru mulțimea păcatelor, căci mila lui Dumnezeu este mai mare decât orice greșeală.
Pocăința nu este o povară, ci un dar: mereu deschisă, mereu gata să ne ridice din orice poticnire. Ea reînnoiește harul primit la Botez și ne întoarce la curăția pe care o mărturisim în Crezul. Ca să vedem cum se împletește cu celelalte lucrări sfinte ale Bisericii, o putem privi în întregul Sfintele Taine, ca pe brațul milostiv pe care Dumnezeu ni-l întinde necontenit.