La 8 septembrie, Biserica Ortodoxă deschide șirul marilor sărbători ale anului bisericesc cu Nașterea Maicii Domnului, cel dintâi praznic închinat celei pe care o numim Născătoarea de Dumnezeu. O prăznuim cu bucurie, ca pe începutul bun al mântuirii noastre.
Ce prăznuim
Sărbătoarea cinstește venirea pe lume a Fecioarei Maria, fiica Sfinților Ioachim și Ana. Erau oameni drepți și credincioși, dar înaintați în vârstă și fără copii — o durere adâncă în lumea de atunci, când lipsa urmașilor părea o îndepărtare de binecuvântarea lui Dumnezeu. Ani la rând s-au rugat cu lacrimi, fără să-și piardă nădejdea. Într-un târziu au primit vestea că li se va naște un prunc și au făgăduit să-l închine Domnului. Așa s-a născut Maria, cea prin care avea să vină în lume Mântuitorul. Numele Sfinților Ioachim și Ana a rămas în inima Bisericii ca pildă de nădejde care nu se rușinează; de aceea îi pomenim, la sfârșitul fiecărei slujbe, printre sfinți.
Izvorul sărbătorii
Despre nașterea Fecioarei nu ne vorbește direct Sfânta Scriptură, ci Sfânta Tradiție a Bisericii, păstrată în scrieri vechi precum Protoevanghelia lui Iacov, din secolul al II-lea. Biserica nu a primit aceste amănunte ca pe niște simple povestiri, ci le-a citit în lumina Evangheliei: dacă Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om dintr-o Fecioară, atunci și venirea ei pe lume are un rost în planul mântuirii. Rugăciunea stăruitoare a lui Ioachim și a Anei ne arată, peste veacuri, că nimic nu este cu neputință la Dumnezeu.
Semnificația
Nașterea Maicii Domnului este întâia rază a mântuirii, mijirea zorilor înaintea răsăritului Soarelui dreptății. Sfinții Părinți o numesc începutul izbăvirii noastre, pentru că prin acest prunc nevinovat se pregătește vasul cel ales din care Se va întrupa Hristos. De aceea sărbătoarea nu privește doar o familie, ci întreaga omenire care aștepta izbăvirea. Nu întâmplător ea deschide anul bisericesc, ce începe la 1 septembrie: viața Bisericii pornește, an de an, de la Cea care L-a purtat pe Domnul.
Cinstirea Maicii Domnului
Prin acest praznic, credincioșii învață să o cinstească pe Maica Domnului nu ca pe o zeiță, ci ca pe cea mai sfântă dintre oameni, roada rugăciunii și a credinței. Încă de la naștere se vestește în ea cuvântul: „de acum mă vor ferici toate neamurile” (Luca 1, 48). O cinstim pentru că ea a spus „da” lui Dumnezeu cu toată ființa, ajungând mai cinstită decât heruvimii. Sărbătoarea ne cheamă și pe noi la răbdare în rugăciune, așa cum au avut Ioachim și Ana, și la încredere că Dumnezeu lucrează chiar și acolo unde noi nu mai nădăjduim.
Nașterea Maicii Domnului face parte din bogăția sărbătorilor creștine care ne poartă, pas cu pas, prin taina mântuirii. Ea se leagă de celelalte praznice închinate Fecioarei — Intrarea în Biserică și Adormirea Maicii Domnului — și de credința pe care o mărturisim în Crezul Bisericii.