În fiecare an, la mijlocul lui octombrie, sute de mii de credincioși vin la Iași ca să se închine la racla Sfintei Cuvioase Parascheva. Este poate cel mai mare pelerinaj din România, semn al dragostei cu care Moldova o cinstește pe „Sfânta Parascheva de la Iași”, ocrotitoarea ei.
Sfânta s-a născut în veacul al XI-lea, în satul Epivat, pe țărmul Mării Marmara, nu departe de Constantinopol. Părinții ei erau creștini înstăriți și binecredincioși. Încă din copilărie, auzind în biserică îndemnul Domnului — „vinde averea ta și o dă săracilor” — Parascheva a luat aminte la el cu toată inima și a început să-și dăruiască hainele celor lipsiți.
O viață închinată lui Dumnezeu
După moartea părinților, tânăra a părăsit bogăția și liniștea casei și a plecat spre Constantinopol, iar de acolo în pustia de lângă râul Iordan, unde a viețuit ani îndelungați în post, rugăciune și priveghere, ca o adevărată nevoitoare. Deși era încă tânără — se spune că avea în jur de douăzeci și șapte de ani — s-a întors spre locurile natale și acolo s-a mutat la Domnul, îngropată fără ca cineva să-i cunoască sfințenia.
Descoperirea moaștelor
Dumnezeu nu a lăsat însă ascunsă viața ei curată. După o vreme, moaștele i-au fost aflate nestricate și de bun miros, iar prin ele au început să se facă multe vindecări. De atunci, racla ei a pornit într-o lungă călătorie: a fost dusă la Târnovo, în Bulgaria, apoi la Constantinopol și la Belgrad, purtată din loc în loc de dragostea popoarelor ortodoxe.
Moaștele la Iași
În anul 1641, cu binecuvântarea Patriarhiei din Constantinopol, domnitorul Moldovei Vasile Lupu a adus sfintele moaște la Iași, așezându-le mai întâi în biserica Sfinților Trei Ierarhi, ctitoria sa. Astăzi ele se află în Catedrala Mitropolitană din Iași, unde credincioșii vin necontenit să ceară ajutorul cuvioasei. O prăznuim în fiecare an la 14 octombrie.
Sfânta Parascheva este cinstită mai ales în Moldova ca grabnică ajutătoare a celor bolnavi, a mamelor și a celor aflați în necazuri. Poporul o simte aproape, ca pe o soră care mijlocește pentru el înaintea lui Dumnezeu. A-i cere rugăciunile nu înseamnă a ne închina ei ca lui Dumnezeu, ci a o cinsti așa cum îi cinstim pe sfinți, prietenii Domnului. Nevoința ei tăcută, a unei fecioare care L-a ales pe Hristos mai presus de toate, se numără astăzi între viețile sfinților pe care le citim spre folos, așa cum, în alt chip, a trăit-o și Sfântul Nicolae.