Mulți se întreabă, cu bună dreptate, de ce creștinii ortodocși aprind lumânări în fața icoanelor și le cer sfinților ajutorul. Nu cumva le dăm astfel cinstea care I se cuvine numai lui Dumnezeu? Răspunsul Bisericii este limpede și vechi de aproape două mii de ani.

Între închinarea adusă lui Dumnezeu și cinstirea sfinților este o deosebire de fire, nu doar de măsură. Numai lui Dumnezeu, Cel ce ne-a zidit și ne mântuiește, Îi aducem adorare — slujirea deplină a inimii, pe care nu o putem da niciunei făpturi. Sfinților le aducem cinstire, prețuirea datorată celor mai apropiați prieteni ai lui Dumnezeu. A-i cinsti pe ei nu Îl umbrește pe Dumnezeu, ci Îl slăvește pe Cel ce i-a făcut sfinți.

Prietenii lui Dumnezeu

Domnul Însuși le-a spus ucenicilor: „Voi sunteți prietenii Mei” (Ioan 15, 14). Sfinții sunt aceia care au dus această prietenie până la capăt, iubindu-L mai mult decât viața lor. Ei nu sunt niște morți pe care îi pomenim cu nostalgie, căci „Dumnezeu nu este Dumnezeul celor morți, ci al celor vii” (Matei 22, 32). Trecuți din această lume, ei sunt vii în Hristos și rămân mădulare ale aceleiași Biserici din care facem și noi parte.

De ce le cerem rugăciunile

Când trecem printr-o încercare, îi rugăm pe cei dragi: rugați-vă pentru mine. Nimeni nu socotește că astfel Îl nedreptățește pe Dumnezeu. Sfântul Apostol Iacov ne îndeamnă limpede: „Rugați-vă unul pentru altul... mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului” (Iacov 5, 16). Dacă rugăciunea unui om drept de lângă noi are atâta putere, cu cât mai mult rugăciunea sfinților, care stau acum înaintea lui Dumnezeu! Când îi chemăm, nu ne închinăm lor, ci le cerem să se roage împreună cu noi, așa cum un frate mai mare mijlocește pentru cel mic.

De aceea cinstim și icoanele lor. Nu ne închinăm lemnului sau culorilor, ci, privind chipul zugrăvit, ne ridicăm mintea la sfântul însuși. Părinții Bisericii au spus-o scurt: cinstea adusă icoanei trece la cel închipuit pe ea. La fel cinstim și moaștele, trupurile prin care a lucrat harul lui Dumnezeu.

O familie, nu o mulțime de străini

A-i cinsti pe sfinți înseamnă a înțelege că Biserica este o singură familie, în cer și pe pământ. Citind viețile sfinților, descoperim oameni ca noi — pescari, mame, copii, împărați și cerșetori — care s-au apropiat de Dumnezeu. Îi cinstim pe Sfântul Nicolae, pe Sfânta Parascheva sau pe Sfântul Andrei nu ca pe niște dumnezei, ci ca pe niște prieteni care nu ne uită. Această legătură vie ține de însăși mărturisirea despre Biserica una și sfântă, pe care o rostim în Crez.