Despre nimeni n-a grăit Mântuitorul cuvinte mai înalte decât despre Sfântul Ioan Botezătorul: „nu s-a ridicat între cei născuți din femei unul mai mare decât el”. Prooroc, Înaintemergător și Botezător al Domnului, el stă la hotarul dintre Legea veche și harul cel nou.

Sfântul Ioan s-a născut dintr-o făgăduință dumnezeiască. Părinții săi, preotul Zaharia și Elisabeta, erau înaintați în vârstă și fără copii. Arhanghelul Gavriil i-a vestit lui Zaharia, în vremea slujirii la templu, că va avea un fiu care va merge înaintea Domnului „în duhul și puterea lui Ilie”. Elisabeta era rudenie cu Fecioara Maria, iar pruncul a săltat de bucurie în pântecele ei la venirea Maicii Domnului.

Glasul celui ce strigă în pustie

Crescut în pustia Iudeii, Ioan s-a arătat lumii ca un prooroc aspru cu sine și blând cu cei ce se pocăiau. Îmbrăcat în păr de cămilă și hrănindu-se cu lăcuste și miere sălbatică, el propovăduia: „Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor”. Toți se întrebau dacă nu cumva el este Hristosul, dar Ioan mărturisea că nu este vrednic nici să dezlege cureaua încălțămintei Celui ce vine după el. Mulțimile veneau la Iordan, își mărturiseau păcatele și primeau botezul pocăinței, pregătindu-și inima pentru Cel ce avea să vină.

Botezătorul Domnului

Când Iisus a venit la Iordan, Ioan s-a împotrivit din smerenie, zicând că el are trebuință să fie botezat de Hristos, nu invers. Dar, plecându-se voii lui Dumnezeu, L-a botezat pe Domnul, iar atunci s-a descoperit taina Sfintei Treimi: Tatăl a mărturisit din cer, Duhul S-a pogorât ca un porumbel, iar Fiul Se afla în apele Iordanului. Acest praznic îl cinstim la Bobotează; despre el puteți citi în articolul despre Botezul Domnului.

Arătându-L mulțimilor pe Hristos, Ioan a rostit cuvintele intrate adânc în inima Bisericii: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii”. Pentru că a mustrat fățiș nelegiuirea regelui Irod, a fost aruncat în temniță și, în cele din urmă, i s-a tăiat capul. Astfel, cel mai mare prooroc a pecetluit cu sânge propovăduirea adevărului. Trupul i-a fost îngropat de ucenici, iar capul său a fost aflat mai târziu, praznic pe care Biserica îl cinstește osebit.

Biserica îl pomenește de mai multe ori peste an: nașterea la 24 iunie, tăierea capului la 29 august, iar soborul său la 7 ianuarie, a doua zi după Bobotează. Înaintemergătorul rămâne pildă de smerenie, căci despre sine a spus: „Acela trebuie să crească, iar eu să mă micșorez”. Viața lui, alături de a celorlalți prieteni ai lui Dumnezeu, o aflăm în viețile sfinților, iar despre temeiul închinării noastre lor, în articolul despre cinstirea sfinților.