Anul bisericesc, sau liturgic, nu începe la 1 ianuarie, ci la 1 septembrie. El așază, de-a lungul celor douăsprezece luni, întreaga lucrare de mântuire a lui Hristos, ca pe o cateheză vie trăită în rugăciune.
De ce începe la 1 septembrie
Ziua de 1 septembrie a fost moștenită din lumea veche, când la această vreme se strângea rodul și se începea o nouă socoteală a anului, vechiul indiction. Biserica a primit acest început și l-a umplut de înțeles duhovnicesc. Astfel, cea dintâi mare sărbătoare a anului este Nașterea Maicii Domnului (8 septembrie), iar cea din urmă este Adormirea Maicii Domnului (15 august): anul se deschide și se închide sub ocrotirea celei care L-a născut pe Hristos. La acest început de an, Biserica se roagă pentru buna întocmire a vremii ce vine, cerând de la Dumnezeu vreme prielnică, roade bogate și sporire în cele bune.
Praznicele împărătești
Inima anului o alcătuiesc cele douăsprezece praznice mari, împreună cu Paștile, „sărbătoarea sărbătorilor”. Unele sunt fixe, legate de o zi anume din calendar, precum Nașterea Domnului (25 decembrie) sau Botezul Domnului (6 ianuarie). Altele sunt mobile, căci se așază în jurul Paștilor, a căror dată se schimbă în fiecare an. În jurul acestor praznice se țes posturile, ajunurile și zilele de bucurie. Alături de praznicele Domnului stau cele închinate Maicii Domnului și pomenirea sfinților, câte unul sau mai mulți în fiecare zi, așa încât nicio zi să nu rămână fără lumina unui chip sfânt.
Cele trei mari perioade
Rânduiala cântărilor urmează trei mari cărți de slujbă. Triodul cuprinde vremea de pregătire și pocăință dinaintea Paștilor, cu Postul Mare și Săptămâna Mare. Penticostarul cuprinde cele cincizeci de zile de bucurie, de la Sfintele Paști până la Rusalii. În restul anului, cântările se rânduiesc după Octoih, pe cele opt glasuri, în jurul fiecărei duminici, mica Paște a săptămânii. Fiecare zi își are ceasurile ei de rugăciune, iar fiecare săptămână urcă spre duminică, ziua Învierii; astfel, timpul însuși devine rugăciune, iar viața creștinului prinde ritmul Bisericii.
Un an care ne învață credința
Prăznuind an de an aceleași taine, creștinul nu retrăiește un trecut mort, ci intră în realitatea mereu vie a lui Hristos. Întregul an bisericesc este, în fond, o desfășurare a mărturisirii pe care o rostim în Crez. Cine trăiește anul bisericesc cu luare-aminte învață credința nu doar din cărți, ci din însăși rugăciunea Bisericii, an de an mai adânc. Cine dorește să vadă cum se leagă toate — sărbători, posturi și vremi de pregătire — poate începe cu pagina despre postul și perioadele liturgice.